Musca de casă sau musca comună, una dintre cele mai răspândite specii de muscă, reprezentând un total de 91% din totalul muștelor care intră în casele oamenilor

Insecte daunatooare  din ordinul Diptera.

  • Este cea mai răspândită specie.
  • Aceasta trăieşte între 15 şi 25 de zile
  • depune câte 500 de ouă la intervale de la 4 la 20 de zile.
  • Se estimează  că în anumite condiţii numărul “urmaşilor” unei singure perechi de muşte poate depăşii trei milioane de adulţi într-un singur sezon. ( Aprilie > August )
  • Odată ajunse în contact cu hrana consumată de oameni muştele infestează hrana cu agenţii patogeni pe care îi poartă, prin contact simplu, defecare şi în special prin regurgitare.

De obicei muştele se dezvoltă în excremente animale, cadavre sau alte surse de hrană şi umezeală. Cel mai mare pericol este reprezentat de bolile pe care musca de casă le poate transmite.

Mustele se hrănesc şi din gunoaie, fecale sau alte materii contaminate de agenţi patogeni. În timpul hrănirii din aceste surse muştele se contaminează cu viruşi, bacterii, ouă de viermi paraziţi, etc, care pot supraviţuii zile întregi în sau pe corpul muştelor. Odată ajunse în contact cu hrana consumată de oameni muştele infestează hrana cu agenţii patogeni pe care îi poartă, prin contact simplu, defecare şi în special prin regurgitare.
Regurgitarea face parte din procesul de hrănire al muştelor, deoarece acestea nu pot consuma hrană solidă, iar pentru a se hrăni dizolvă mai întâi hrana cu sucuri gastrice.

Sunt peste 100 de agenţi patogeni uzual transmişi de muscă, printre care:

  • tuberculoza,
  • conjunctivita,
  • poliomielita,
  • febra tifoida,
  • holera,
  • lepra,
  • dizenteria,
  • hepatita A,
  • encefalita,
  • meningita aseptică,
  • tifosul de lăstăriş,
  • salmonela,
  • antrax,
  • viermi paraziţi

Prevenire:

  • Gunoiul biodegradabil trebuie aruncat cât mai repede şi în mod regulat. Litierele pisicilor să fie mereu curăţate. Alimentele ce se pot strica, să nu fie lăsate afară şi neacoperite. Potenţialele locuri de clocire, precum grămezile ele bălegar şi compost, să fie aşezate departe de casă. Să se împiedice pătrunderea muştelor în casă, prin instalarea plaselor de muşte la ferestre şi la uşile de la balcon.

Combatere:

  • Muştele ce apar izolat, pot fi omorâte cu clasicul plici de muşte. Alte metode ce au succes în combaterea muştelor sunt hârtia de muşte, plasele de muşte, spray — urile împotriva insectelor şi lămpile UV. In restaurante, hoteluri şi întreprinderi din industria alimentară este recomandabilă folosirea lămpilor UV în locul aplicării celorlalte metode, din motive estetice.

Firme profesionale DDD ( dezinsectie deratizare dezinfectie )SOLUTION ATAC SRL  – 0735908859

Recommended Posts

Leave a Comment